summer summer summer summer

Melodii de vară, atât.

aşa;

Fotografia asta şi melodia au o stare atââât de specială. În minte îmi vin frunzele roşiatice, haină/pardesiu gri, eşarfe colorate, fulare uriaşe, muzică franţuzească sau louis armstrong, reviste de modă şi o băutură caldă, cerul plumburiu şi, uneori, de-un auriu superb, şi vreau mult de tot să vină toamna, cea adevărată.

foto: http://www.flickr.com/photos/leilaaaaah/ aka http://lphotography.tumblr.com/

lullaby

E straniu cum o melodie îţi poate aduce aminte de orice, cum nişte sunete scot din lada de amintiri nişte stări, cuvinte, zâmbete, blabla – prea emoţionant.

Nu vreau să scriu. Vă arăt doar nişte melodii, alea din top 3 of my own mind/summer radio.
Da, măi, vreau să văd şi eu pe careva căruia îi plac melodiile de mai jos. Că-s deosebite, zău!

Oren Lavie – Her Morning Elegance

Nada Surf – Blonde on Blonde

Regina Spektor – Eet

muzica si trenduri

Bun. Sa va spun cum (cred eu ca) sta treaba cu muzica. Cred ca asta e cel mai sincer post al meu. E cam alandala, dar e sincer.
Bun.

Acum 3 ani descoperisem curentul punk, rock. Avril Lavigne era pe gustul meu, dar, cand am descoperit de la cei mai smecheri ce inseamna sa fii tru, punk-rocker, cel adevarat, nu fake, ea trebuia blamata. De la ‘profesionistii‘ foarte punk rockeri auzisem ca ea e fake. Bun. In momentul ala, trebuia sa-mi induc tot felul de formatii oribile, care figurau pe wikipedia la categoria punk. Ei asa faceau, probabil. Habar n-am ce am incercat sa ascult, ca erau naspa rau formatiile, cu denumiri d’alea ciudate, dar macar ma tineam mare si tare cu Green Day si Anti Flag. Aplauze, va rog.
Astfel, Avril si alte formatii care nu erau tru, nu le placeam, ca, ce, nu erau punk, rock, trilulilulzgar.
Desigur, mi-a trecut perioada aia ratata, si Slava Domnului nu m-am lasat purtata de curent altfel decat prin niste cautari de camasi in carouri + si incercari esuate de a asculta youtuburi zgomotoase.
Am realizat ca am trecut peste perioada aia. Acum vreo 2 ani. Deci m-am maturizat, growed up. In momentul ala, ca o semi-Buddha a Muzicii, ca o Old Athena a genurilor, trebuia sa-mi intaresc eticheta cu formatii adevarate, in categoria ‘ce muzica asculti‘. Wikipedia, mama, tata, radio… rezulta: trupe de aur, Gods: AC/DC, Led Zeppelin, Deep Purple, Guns’n'Roses, Pink Floyd, Janis Joplin, Metallica + alti titani. Ca un adevarat as al muzicii ce sunt, mi-am incarcat playlistul si lista de preferinte muzicale de pe hi5 cu formatii de calibru. Si le ascultam. Dar… ceva in sufletelul meu nu se asorta pe deplin cu armoniile alea. (*nu ma intelegeti gresit: ascult, cand imi plac, dar nu sunt fana ahtiata*) Si totusi: Nu care cumva sa indrazneasca sa ma critice, ca PLEOSC! ii tranteam una cu ‘nu stii ce inseamna muzica adevarata’. Pentru ca nu aveam cum sa gresesc. Daca incercam sa ascult formatia X, meritam tot respectul, laudele, aplaudele si restul.

Pana cand…

Pana cand mi-am dat seama ca nu trebuie sa ma inscriu intr-un tipar, ca nu ma simt mai draguta, mai stilata, mai eleganta, mai rebela, daca scrie undeva ca ascult formatia X.
Pana cand mi-am dat seama ca muzica nimeni nu ti-o poate dicta si impune sa o asculti.
Pana cand mi-am dat seama ca sunt cu adevarat eu daca nu urmez niste trenduri, daca nu ma imbrac in carouri vrand sa fiu punk, in roz – Barbie, in tenisi – trendy, si mai stiu eu cum.

Cred ca asta e treaba cu trendurile. Dar ele trec, pentru ca pana la urma nu o sa mai suportam sa purtam o haina fie si ea muzicala ce nu se asorteaza cu sufletul nostru.
Cred ca atunci cand o sa fim sinceri cu noi si vom face ce ne place cu adevarat, o sa ne simtim cel mai in tendinte, trendy, 2009, cool.