când cerni esențialul de aparență

Articol inspirat din vara aceasta pe care am petrecut-o alături de frații mei de 4, respectiv 6 ani, dintr-un articol scris pe siblondelegandesc.ro și din câteva discuții uneori nocturne avute cu oameni(i mei).

  • După o vară petrecută cu frații mei, vă spun sincer: copiilor  nu le pasă cum ești îmbrăcat, dacă porți cravată sau teniși, ce culoare are pielea sau părul tău, cum ți-s aranjate sprâncenele, dacă ai iPhone 4 sau iPhone 6… Ei nu observă toate acele lucruri pe care noi le cumpărăm ca să ne facă să ne simțim cumva/altcumva/cineva. Iluzia pe care ți-o oferă lucrurile materiale este cât se poate de falsă: niște poze făcute cu telefon de zeci de milioane mi-ar da șansa să par atât de artsy. Hainele acelea șmechere ar spune despre mine că sunt atât de relaxat, nonșalant și cool. Euforia aceea artificiala, sintetică m-ar putea păcăli că ea e de fapt adevărata fericire . Aproape tot din ne-ar face pe noi să ne simțim cumva – mai buni, mai frumoși, mai fericiți, mai interesanți – și este de cumpărat, ne conduce viclenește pe drumul către o  mare eroare: nimic din ceea ce suntem, cu adevărat, nu se cumpără. Îți oferă doar o iluzie… căci cum altfel s-ar putea numi această fata morgana, care atunci când dispare te lasă gol, fără acele calități, fără să mai fii tu cine credeai că ești.
  • Copiii nu observă decât cum ești. Dacă sunt chiar mici, nu bagă de seamă nici măcar ce cuvinte le zici – ei nu le înțeleg. Dar simt cum te comporți cu ei, câtă atenție le dai, cum îți manifești prin acțiuni iubirea, respectul, prietenia – calități sau defecte, trăsături de caracter pe care cu adevărat le ai.
  • Și cred că e un lucru pe care îl uităm când creștem mari. Când suntem mari, credem că dacă DEȚINEM ceva, DEVENIM cineva. Dacă spunem sau scriem un te iubesc ne-am îndeplinit datoria și nu mai vedem folos în a face GESTURI care să chiar demonstreze asta. Din vârful buzelor și al tastelor putem spune ORICE. Aruncând banii pe anumite lucruri, credem că putem fi ORICINE.

Dar când ești copil, contează doar ce FACI și cum o FACI. Și cred că EI știu mai bine, iar eu și noi, în trecerea timpului,

AM UITAT.

ce facem cu oamenii toxici

Cea mai mare pace interioară

liniște, pe care am simțit-o vreodată, a fost: să plec.

Niciodată n-am putut să îmi răspund de ce alții au vrut să plece de lângă mine, mereu m-a durut și frustrat și mintea mi-a trepidat de angoasă, și repetitiv ceva în mine să spărgea și durea în carne de fiecare dată când îmi aminteam (De.ce.nu.sunt.destul.de.bună?, ce.am făcut.rău, cum.pot să repar.spune-mi.cum.nu te prefă.că.încă.e.ceva.când.n-ai decât ură.căci s-ar putea să cred altceva și să nu uit să iubesc, cum voiam).

Dar acum înțeleg cât de bine e să pleci de acolo de unde îți e rău. Și nu e ceva rău în acest hedonism,  un pumnal: reprimă-te! este un motiv destul de bun.

Oamenii ar trebui să nu accepte ceva ce nu le face bine, ceva mediocru,  ceva ce nu le arată apreciere, ce nu îi lasă să fie cum sunt ei, răi, buni, ceva ce atacă la respectul propriei persoane, sau pur și simplu ce nu îi  îmbogățește cu nimic, ce nu aduce nici calm, nici poftă de viață. N-ar trebui acceptat ceva ce e doar o momeală de omorât timpul. Doar o alungare a singurătății. De dragul propriului, sacrului timp, propriei, unicei, persoane.

Dar dintre toate, cea mai mare pace interioară,

liniște, e să pleci fără să ții mânie.

Să aduci totul la momentul dinainte să apară toate relele. La început. Necunoașterea, distanța – un ocean de distanță de un mare mare calm :). Căci altfel tot ce ar fi amintire aș vrea să fie ars și ar purta sigiliul unor nenorocite, scârbavnice timpuri. Păstrez din gloria lor câte puțin.

manifest

Cred că fiecare om, când ajunge la un anumit nivel în viață, simte nevoia să dea mai departe, să ajute pe cineva, să facă ceva pentru altul. De ce? Pentru că undeva, în subconștient, fiecare își amintește că și ei au fost, cândva, în poziția de a avea nevoie de bunăvoința celuilalt. Să vrei să faci ceva pentru un întreg oraș e un act și de cinste. Dar e mai ales un act de curaj.

Clujul mi-a devenit, de 2 ani de când sunt studentă la medicină, CASĂ. Aici am creat și Medici pentru Tine, proiect adresat clujenilor, pentru prevenirea bolilor, conștientizarea problemelor ridicate de cancere, automedicație, nutriție. Aici trăiesc și până termin medicina tot Clujul îmi va fi casă. Așa că dați-mi dreptul să mă gândesc la viitorul Clujului. Cred că toți cei ce  suntem aici trebuie să se gândească la viitorul lui. La dincolo de lasă că merge și așa, că ne descurcăm cumva, că treacă astăzi să vină mâine.

De aceea simpatizez cu ideea domnului Octavian Buzoianu de a avea un program, o perspectivă, o imagine dincolo de un mandat politic. Clujul devine tot mai aglomerat, abia mai putem respira noi câți suntem. Clujul unui milion de oameni e o viziune bazată pe statistică, știință exactă, realistă. Vom fi tot mai mulți și dezorganizați. Dacă nu se gândește nimeni că trebuie rezolvate problemele legate de infrastructură, transport (fie că e vorba de piste pentru bicicliști sau, cândva, metrou), o să se ajungă la și mai mare haos.

Ideea mea preferată din programul de candidatură este cea cu mâncarea nu se aruncă, se împarte – un program social prin care oamenii defavorizați vor fi hrăniți, program care se practică în alte țări civilizate. A te gândi și la ceilalți e o calitate pe care nu mulți oameni o posedă, necesită o anumită noblețe sufletească.

Clujul cere imperios cădiri cu fațade care nu pică în cap când treci pe stradă (vezi cazul morbid cu Hotel Continental acum câteva luni) și care să se potrivească cu arhitectura orașului. O clădire, din punct de vedere arhitectural, trebuie să respecte deopotrivă istoria și arta și tehnicile moderne. Iar viziunea trebuie să vină. firește, de la o persoană cu respect. Iar când atâtatea personalități, oameni de prestigiu din Cluj, te respectă, atunci cred că acest lucru înseamnă ceva.

Cred că unii oameni chiar ajung în stadiul în care s-au realizat atât de tare, că vor să lase ceva bun cu adevărat în jur. Așa cred că și dl Octavian Buzoianu, după o carieră profesională de așa nivel și după o îndelungată experiență, un om pentru oameni, vrea să salveze Clujul.

Iar Clujul are nevoie să fie salvat.

Programul de pe site: http://octavianbuzoianu.ro/program/ . Check it out!

%d blogeri au apreciat asta: