poveştile la care…


Sunt o fată dură. Foarte dură. Pe supărare! Sunt patethica/jalnică. Şi voi, toţi ăştia care plângeţi la un film d’ăsta romantico/dramatic, că mai-mai speraţi să trăiţi şi voi o viaţă d’asta, unică, o iubire nemaiîntâlnită şi nişte întâmplări extraordinare.

Spuneţi-mi şi mie, cum sunt făcuţi oamenii ăştia de îi podideşte plânsul când se uită chiar a 5-a oară la un film, titanic? Spuneţi-mi ce-i cu oamenii, de şi dacă aud o simfonie dramatică, imediat li se umezesc ochii, şi capătă faţa aia de câine plouat numai când se uita la tanti actriţă cum are şi ea faţă de câine plouat şi trist şi înlăcrimat.

Când nu-l visaţi pe prinţul fermecător călare p’un cal alb, ţop vă fuge mintea la o iubire tragică, care să vă salveze şi schimbe, chipurile ea să vă fie singurul scop în viaţă. Ce mai carieră, bani, şi alte planuri ce ţi le-ai propus să le îndeplineşti ca să-ţi conturezi imaginea de om/femeie perfectă. Toate astea ar fi înlocuite cât ai zice „llame”, într-o fracţiune de secundă, de iubirea asta de filme şi basme. Care nu numai că-ţi va înflori sufletul, dar îţi va ţine loc şi de aer/hrană/apă.

Mi-e ciudă că mă apucă plânsul la filmele de genul ăsta. Şi la Love Story, şi la Sweet November, şi la toate astea în care un tip sau o tipă moare şi partenerul are o revelaţie despre cât de minunată era viaţa cu dânsul/dânsa, care desigur că l-a învăţat să iubească viaţa şi să nu renunţe niciodată, să preţuiască fiece clipă, şi lucrurile simple.

Şi tot timpul mă gândesc că aşa vreau şi eu să fiu…

7 păreri la “poveştile la care…

  1. Vezi tu Alle, exista oameni si oameni. Oameni care iubesc mai mult, oamenii care vorbesc mai mult si le place sa fie admirati, oameni care lucreaza mult si oameni care stiu sa aprecieze o prietenie si persoanele din jur.

    Conform unei tipologii pe care am invatat-o in liceu si care mi se pare cea mai plauzibila se numesc colerici, flegmatici, sangvinici sau melancolici.

    Nu toti oamenii sunt facuti sa planga la un film sau sa isi exteriorizeze sentimentele. Da, uneori asa ceva poate fi dragut, insa tindem sa credem ca nu ne putem stapani. Nu e in niciun caz, insa, ceva rau.

    Acum nu stiu ce fel de persoana esti tu, dar ideea e ca fiecare din noi avem personalitatea noastra, cu bune sau cu rele.

    Tu vorbesti aici, in special despre melancolici deoarece asta e o parte a caracterului lor. Astfel de persoane se inchid mai usor in ele, de aceea se vor sensibiliza usor la momentele emotionante, fie ele si dintr-un film sau simfonie. Dar sa nu uitam ca aceste persoane sunt sensibile, corecte, concentrate pe detalii si le place linistea.

    Acum poate tu ai un alt temperament si de aceea iti vine mai greu sa intelegi astfel de persoane, dar sa sti ca nu e nimic rau in asta.

    Suntem diferiti, dar putem convetui impreuna daca stim sa ne acceptam unii pe alti asa cum sutem.

    O seara frumoasa, Alle.

    P.S. Sper sa intelegi ceva, e comentariu scris pe fuga, de la serviciu.:D
    .-= fbogdan1988 a scris ultima oara blog ..CONCURS: Recomandă-mi o carte! =-.

    Apreciază

    • Înţeleg.

      Nu i-am condamnat pe ăia d’un anumit la fel, ba chiar m-am luat pe mine în zeflemea că deşi vreau să fiu dură, plâng la filme d’asta, indiferent dacă sunt melancolică ori super entuziastă.

      O seară frumoasă şi ţie. Nu ştiu dacă înţelegi ceva din ce am zis :))
      :-h

      Apreciază

  2. eu nu plang la filme, decat atunci cand sunt racit.. :))

    oricum.. chestia e sa te uiti la cat mai multe.. o supradoza cu filme de genul asta.. parerea mea :D

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: