nemulţumiţii şi centrul universului


Nu cunosc prea mulţi simpatizanţi ai oamenilor posomorîţi şi încrâncenaţi. Veşnic nemulţumiţii sunt condamnaţi la singurătate pentru că nimeni nu mai vrea să audă cât de prost se simt pentru că s-au trezi prea devreme faţă de un europarlamentar, pentru că stelele nu sunt aliniate conform celor mai favorabile predicţii astrologice întocmite la zi de către Urania, şi aşa mai departe.

Nemulţumiţii nu sunt mulţumiţi nici dacă le oferi ceva ce i-ar putea mulţumi. Ei nu vor schiţa nici un zâmbet, eventual vor sta să caute cu vigilenţă vreo chichiţă pe care o hiperbolează, să aibă motiv să fie nemulţumiţi şi nefericiţi.

Pentru nemulţumiţi nu există păreri, există doar 2 certitudini: ce e legat de ei e bine, restul e numai bun de huiduit. Pe ascuns, desigur. Căci nemulţumiţii nu-ţi vor spune niciodată toate lucrurile soioase pe care le cred despre tine: ei sunt prea ocupaţi să vorbească despre ei, desigur.

Nemulţumiţii sunt cei mai buni judecători. Ei nu au nevoie de studii la Academia de Modă şi Design din Paris ca să-ţi judece la detaliu modul în care te îmbraci, având deja în minte un inventar al preţurilor hainelor pe care le ai pe tine. Şi tot timpul hainele sunt mai scumpe decît crede nemulţumitul că ai nevoie. El ştie, desigur, de ce ai tu nevoie. Ei ştiu că Eminescu e cel mai tare poet român, iar Ion Creangă cel mai mare scriitor din lume. Nu există alţii mai mari, pentru că orice cuvând necunoscut de nemulţumit nu e altceva decât o ofensă criptată.

Asta pentru că nemulţumitul se simte mereu încolţit. „Vrei un pahar de Cola?” se traduce „Ştiu eu că eşti sărac. Sunt o persoană excepţională pentru că îţi ofer, ţie, aşa ceva. Sunt şanse însă ca acest pahar de Cola ce ţi-l dau ţie să fie afectat de vreo chestie chimică de la Cernobîl”.

Săracii oameni cu sprâncene împreunate şi privire veşnic nemulţumită!

13 păreri la “nemulţumiţii şi centrul universului

  1. Yeah, you have a point here, but still.
    Ai avut vreodata un moment in care iti doreai foarte tare ceva si, printr-o mare nedreptate, acel ceva ti s-a refuzat ? Cred ca ai stat o vreme incruntata, cu privirea in pamant. Daca nu s-a intamplat, imi cer scuze… vroiam mai mult sa-ti arat ca e latura umana sa fi asa. In general oricine e nemultumit, dar sunt oameni din astia egocentristi care vor sa evidentieze asta pentru a li se face pe plac, dar ce nu stiu ei este ca toata faza asta se face instinctiv, deci tu nu prea gandesti ce faci atunci cand te dai in spectacol (adica… sa fi nemultumit) indepartezi pe toata lumea. Nah, mie mi-a placut mereu sa spun: ,,Nu-i da niciodata nemultumitului ce-si doreste… nu va aprecia.” – dar vorba asta merge dupa caz.
    Oricum, imi place ideea. Oare de ce nu m-am gandit si eu ?…
    .-= Guardian Angel a scris ultima oara blog ..Blogmeet Alba Iulia =-.

    Apreciază

    • Da, ar fi trebuit sa clarific ideea cu ce ai spus tu. Ma refer insa la vesnic-nemultumitii. Poate generalizez, stiu eu, dar vorbesc vazand pe cei din jur. In rest, subscriu.

      Apreciază

  2. Pingback: allé » cele mai bune articole – scoase de la naftalină

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: