umbrelă



Mi se părea interesant să arăţi oamenilor că eşti mai tare, să-i jigneşti, indiferent dacă subtil sau nu, să îi ironizezi. Toate astea pentru că, în judecata mea, îl vedeam pe acel om făcând ceva prost, poate chiar fiind el prost, ceea ce, hai dom’le, e o tragedie. Parcă mă şi vedeam pe mine, războinca luminii, curăţând mapamondul de fiinţe care acţionează cum cred ele, după cursul obişnuit al fiecăruia, da’ mie mi se pare greşit sau prostesc.

Bine, poate hiperbolez, dar ideea de a administra cuiva o mică înţepătură îmi aducea un zâmbet îngâmfat, perfid, mândru. Defapt, aşa cred că trebuie să fi fost conturul schiţării gurii (nu, zâmbetul e ceva frumos, nu trebuie să poarte aceeaşi denumire cu ceva răutăcios).

Dar…

nu ştiu cum… cred că am simţit-o chiar pe pielea mea, sau am văzut, sau habar n-am, că mi-ai dat seama că oamenii sunt aşaaa fiinţe fragile.

Atât de fragile, încât şi o şuierătură în batjocură la adresa a ceea ce fac ei, le poate dezlipi bucăţelele de porţelan din care suntem înfăptuiţi toţi. Poate nu ne dăm seama, dar uneori vorbele aruncate cu brutalitate şi răutate nu pot fi acoperite nici cu cel mai colosal leucoplast.

Şi, cu toate că oamenii sunt aşa firavi, ei singuri îşi găsesc bucăţelele dezlipite din ei şi şi le lipesc cu super-glue sau cu scoci sau le lasă pe seama Timpului.

Şi veţi zice, poate că aceşti oameni sunt slabi, şi că n-ar trebui să le pese de ce zic alţii.  E adevărat: n-ar trebui ca părerea altora să le strice felul de a fi. Însă, până şi cel mai puternic suflet are tot forma unui bibelou de porţelan, care se poate fisura dacă îi vorbeşti cu tonul ridicat, dacă te încrunţi la el, dacă îi vorbeşti în zeflemea, dacă îl iei la mişto, dacă cauţi cu înverşunare să-i pui piedici să cadă în rahat mocirlă. Să nu mai zic de nemernica privire cu dezgust.

Cunosc multe cazuri de persoane extrem de puternice, care îşi petrec viaţa asemeni generalilor militari, dar care sunt sensibile la tonul ridicat.

Da… eu cred că oamenii-s ai naibii de fragili. Poate nu-s, da’ aşa m-am trezit eu în dimineaţa asta, crezând aşa ceva.

Şi, tocmai delicateţea asta a lor, slăbiciunea asta pe care o ascund în interior, îi face să merite să fie iubiţi.

5 păreri la “umbrelă

  1. Ultima ta frază îmi aduce oarecum aminte de Anne Frank, o tânără evreică ce, deşi a fost maltratată şi nevoită să se ascundă din calea naziştilor pentru a supravieţui, nota în jurnalul ei că, în ciuda a toate lucrurile, încă mai crede că oamenii sunt în esenţa lor buni :)

    Îmi place articolul, e atât de paşnic şi de adevărat… oamenii sunt, în fond, doar nişte suflete ascunse în spatele unor măşti mai mult sau mai puţin meşteşugite :)
    .-= Deme a scris ultima oara blog ..Are you scared? =-.

    Apreciază

    • E vorba de Jurnalul Annei Frank, nu? Am auzit de el, dar n-am citit. Trebuie sa o fac! ;))

      ma bucur ca-ti place articolul, desi e cam axat doar pe o fata a subiectului… cand defapt… exista mai multe fatade.

      Apreciază

  2. Da recunosc, şi eu sunt genul de om care nu îşi arată partea sensibilă, şi mă ascund după o mască pentru că e al naibii de plăcut să ironizezi. Aşa-s eu, ce să fac? Aş putea să mă schimb, da’ atunci n-aş mai fi acelaşi Unguru’.
    .-= Unguru’ a scris ultima oara blog ..Leapşă cu muzici =-.

    Apreciază

    • ştii cum e… dacă ironizezi cu talent…:-\”.

      Asta-i ciudat la ce am scris, şi mă contrariază…hai să zicem că ironiile-s ok şi funny folosite pe oameni care nu se supără şi nu pot fi răniţi de ele.
      Şi atunci am împăcat chestiunea.
      :)>-

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: