îţi mai aminteşti de kinder cu surpriză?


ATENŢIE! Uitatul la aceste fotografii poate provoca nostalgii sau melancolie pentru cei de vârsta mea/un pic mai mari. Vă rugăm – prudenţă.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la jucăriile de la oul kinder, la surpriza din ou şi la personajele interesante, mai că mi se face dor şi mă apucă nostalgia. Nu dor de copilărie, că nu pot să zic că m-am despărţit de dânsa defel. Nici de momentele alea din copilărie în care mă jucam cu ele. Ci nostalgia că acum Kinder Joy costă aproape 4 lei şi că nimeresc tot roboţei ce trebuie montaţi, în loc să nimeresc personaje dintr-o colecţie!

<3 eu le ador

<3 şi acum îmi mai iau, ca să mă bucur şi să am emoţii până aflu ce surpriză mi-a ieşit!

(astea au pe cel puţin 10 ani)

DSC09932

colecţia cyber, la care am nimerit o grămadă de joy-stickuri. noroc cu şoricelul simpatic şi drăguţ

DSC09928

colecţie mai actuală

DSC09930

cea mai tare – după părerea mea. vampirul vladimir avea colţi fosforescenţi!

12DSC09934


sursa ultimele 2 foto

Da, puteţi să mi vă lăudaţi că aveţi sute de jucărioare d’astea iar eu mă voi simţi invidioasă pe voi! :d

32 de păreri la “îţi mai aminteşti de kinder cu surpriză?

      • Ai incercat vreodata ouale de ciocolata Disney?

        Au personaje Disney ca surprize. Eu mi-am luat o singura data, in primavara. Sunt mai ieftine decat Kinder (vreo 2 lei), oul de ciocolata a ramas ou, nu ca la Kinder. In plus, ciocolata nu e asa dulce si nu se simte asa puternic gustul de lapte in ea – asa nu-mi placea asta la Kinder… Tin minte ca ai mei se suparau mereu pe mine si ma amenintau ca nu-mi mai cumpara cand vedeau ca las cicolata deoparte si nu ma intereseaza decat surpriza :))
        .-= brontozaurel a scris ultima oara blog ..seventeen. november. one year ago =-.

        Apreciază

  1. Wow deci atat m-a bucurat postul tau si pozele, cum nici nu-ti imaginezi. Mi-am amintit cu drag de toata colectia mea de jucarioare kinder, pe care inca o mai am. Iar cele 3 din prima poza nu au 10 ani, au vreo 13, iti zic eu :)
    Pinguinul l-am avut de vreo 7-8 ori din cate imi amintesc. Iar colectia de rechini am avut-o completa. La fel si cea de lei. Voi scrie si eu curand un articol pe tema asta pe blog (am vrut de mult sa fac asta) si le voi face si poze, deci nu ezita sa treci si pe la mine soon! ;)
    .-= Nessa a scris ultima oara blog ..Orange Juice =-.

    Apreciază

  2. Eu si acum mai am jucariile de la Kinder…si au trecut multi ani de atunci…aveam o adevarata colectie, si eu si frati-miu…acum nu ma mai pasioneaza…nu mai e acelasi lucru ca atunci cand eram copil.
    .-= Ruxandra a scris ultima oara blog ..Cu Eva la doctor =-.

    Apreciază

  3. He he, aveam si eu o colectie de invidiat… Si mi-au mai ramas foarte putine… Unele s-au pierdut, altele le-am dat si uite asa am ajuns, de la o suta si ceva de jucarii din astea, la doar un pumn de ele.
    .-= Unguru’ a scris ultima oara blog ..Dilemă =-.

    Apreciază

  4. Cand eram mai mica aveam o punga mare cu jucarii din colectii vechi cu pinguini si vampiri,ma rog, multi.Si intr’o zi am lasat punga afara,nu am mai gasito.Inca imi pare rau :)))

    Apreciază

  5. şi eu am,şi eu am,şi eu aaam!
    după părerea mea,nemuritoare.
    dar,după cum zici tu,le-o scumpit ăştia.
    şi de ar fi numai asta.dar nu,nu e doar asta.
    nu mai sunt aşa de drăgălaşe ca pe vremuri..

    Apreciază

  6. si eu fac colectie si imi plac in special colectiile vechi cu jucariile dintr-o bucata. de aceea am si multe dubluri de vanzare. adresa mea: rapha3lla13

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: