ceva, orice


Acum mă gândeam că mi-ar f. plăcea să mănânc o pizza şi îi spuneam lui Voina şi mă gândeam apoi cum ar fi ca el, mare coleg şi prieten bun de 8 ani de zile ce e să îmi comande, fără să ştiu, o pizza, mai ales că e nevoie de doar 1 telefon.

Apoi mă gândeam cum ar fi ca toţi ăia mulţi din jurul meu să facă ceva ceva ce mi-ar plăcea mie sau oricărui altcuiva. Cum ar fi ca mâine să primesc nişte cercei în formă de micki mauşi sau nişte zambile, sau să vină cineva şi să îmi povestească despre brontozauri sau meduze sau albine, sau să-mi pună o cască în ureche cu o melodie aiurită care poate mi-ar plăcea sau să-mi arate o fotografie cu el de când la cinci ani era, sau să-mi ofere nişte biscuiţi oreo care sunt delicioşi sau pur şi simplu să înceapă să danseze sau să pună mâna pe umărul tău dacă ei, ca persoane, sunt lemnoşi, sau să pregătească un tort-surpriză pentru cineva a cărui zi chiar azi era, chiar dacă mai mult de salut ce faci bine bine tu bine nimic pa n-au zis, căci şi-aşa n-ar conta.

:-?? în schimb nimeni nimic. Toţi fac aceleaşi chestii, aproape zilnic.

Să facă/spună/dea cineva ceva ce îţi place e better than heaven, you know it too.

21 de păreri la “ceva, orice

  1. app cu faza „sa pregateasca un tort-surpiza pentru cineva a carui zi e astazi…” azi e ziua mea si la scoala mi.au preaparat un tort surpriza b-):)) nici nu ma asteptam la asta:))
    .-= Anku a scris ultima oara blog ..Boy =-.

    Apreciază

  2. @jorjh
    :((
    depresie. trist. plang. mov. bacovia.
    du-te la fanii tai, sa-ti dea ei accept comments, seo help, dofollow la linkuri, follow pe twitter.

    ce bancuri proaste avem

    Apreciază

  3. de multe ori eu fac lucruri jolies(dragutze), dar nu pot sa zic ca nu mi-sau intamplat kestii ce itzio fac placere acar odata(ca atunci cand eram infometat iar o femeie ma vazut shi mi-a dat 2 lei, cu care ma simtzisem cam josnic dar i-a dat sama ca asta e placerea doamnei)……….ei bine ue tzi-ash da nishte caramele,fiindk nu am bnani de raffaello(u imi ai ajunge alocatzia).

    Apreciază

  4. Se intampla ca cineva, strain chiar, sa ma faca sa am o stare de bine, pur si simplu zambindu-mi, pe strada. Dar un zambet sincer, de om care e fericit chiar si o secunda. Asa imi lumineaza ziua… Iar prietenii imi fac cate o surpriza aproape in fiecare zi, chiar daca ma suna la 5 dimineata doar ca sa ma intrebe cum ma simt :P
    .-= Neamtu’ a scris ultima oara blog ..Acasa, cu cateva concluzii =-.

    Apreciază

  5. Hello,sunshine.Ai primit un premiu la mine pe blog.
    şi în legătură cu articolul,eu mereu m-am gândit cum ar fi ca cineva să îmi ghicească gândurile şi să mă surprindă într-un mod plăcut,fără să fiu nevoită să bat nici un fel de apropo’uri

    Apreciază

  6. mmm ce multe mi-as dori, dar cred ca prefer un zambet,un pic de feedback people! adicaaa lumea este atat de inerta incat si daca te calca pe picior in aglomeratie nu-si mai cere scuze, cred ca in sinea lor isi spun ca nu mai are rost sa zic scuze sau pardon, pt ca se observa ca e aglomerat, ma grabesc si n-am chef! :(

    pt alle >:D<

    Apreciază

  7. Pingback: Maria

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: