Cateva chestii esenţiale


Limita între amuzant şi penibil e subţire cât un fir de aţă, zicea cineva mai pe vremuri.

Nimeni nu s-a născut atotştiutor şi matur şi înţelept, dar, ca idee, nişte axiome:

1. Cu cât eşti mai zgomotos atragi atenţia asupra ta. Cu cât zgomotul pe care-l produci deranjează mai tare şi e inutil denotă prostie :(.

2. Hainele strâmte şi pe corp nu trebuie purtate de persoanele mai solide. Sunt atâtea alte haine care te-ar avantaja, pe când hainele ce vin până în talie şi strâmte şi ştiţi voi despre ce vorbesc te fac să arăţi ca o… :(.

3. Nu mai fiţi fake :(. Ziceţi ce credeţi, sau dacă cumva gândiţi că asta ar răni pe cineva, nu mai ziceţi nimic. Ştiu că e drăguţ să faci complimente şi chestii dintr-astea că na, aşa lumea vă interpretează ca super de treabă şi drăguţi, dar dacă astea nu sunt din inima, unii oameni (puţin, ce-i drept) care au sensibilitate la fake-uri, sesisează, şi senzaţia e una de a da afara din stomac pe gură.

4. Oamenii incapabili nu trebuie menajaţi dacă ei vor să fie în conducere, în sensul că NU trebuie menajaţi când le spui că sunt incapabili. Ei o trebuie să nu mai fie incapabili ori să nu mai fie în conducere. Asta e.

5. Dacă e, e, dacă nu e, ori nu e ori facem să fie.

2 păreri la “Cateva chestii esenţiale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: