minunatul extraordinar al vietii


Mi-au venit în minte 1000 de lucruri extraordinare, cum e, exemplu, extraordinar că trăim intens, puternic, și dăm ce e mai bun din noi, pentru ceva ce nici măcar nu durează, ceva ce probabil mâine va fi sfârșit.

E extraordinar de-a dreptul să fii aici, acum, 100%, știind că mâine nu va mai fi nevoie de tine,
să fii 100% tu și cei din jur să fie fericiți cu asta, știind că mâine te vor pune la colț pentru că ei vor să te vadă altfel (iar cei din jur, din păcate, nu ne văd cum suntem, ci cum vor ei să fim, cu locul pe care vor ei să-l avem, în acest univers),
să fii 100% in the mood for love știind că mâine celălalt se va plictisi sau că însuși tu te vei trezi că nu mai simți nimic,
să fii 100% prieten cu cineva și să simți că întrunești toate calitățile pe care un prieten ar trebui să le aibă încă de pe vremea mușchetarilor și a celor ce luptă pentru dreptate, știind că mâine, prietenul acela nu te va găsi îndeajuns de bun pentru el, sau că i-a picat o vorbă prost, sau că însuși el s-a plictisit să mai pretindă că e o persoană extraordinară și de treabă, sau că i s-a însămânțat în minte o invidie și gelozie atât de mare încât nu mai contează prietenia.

Cred că e extraordinar că trecem prin tot ciclul acesta și încă suntem neobosiți să fim extraordinari, să trăim totul ca și când am deschide senin ochii, ca și când furtuna nu ne-a zdrobit, ci ne-a curățat.

Cred că acesta e motivul pentru care, după vreo doi ani de dezamăgiri, nu mi-am lăsat sistemul de auto-apărare să mă transforme într-un om perfect rece. O minunată virtute a tristeții e de a te amăgi dar aduce la realitate. Așa ajungi să selectezi când merită să fii 100% și când îți păstrezi energia. Așa ajungi să nu mai rătăcești, ci să fii asemeni unei ape, lucide și clare, nefugind după nimeni, ținând la suprafață ce e ușor și radios și adevărat, scufundând ce e dureros și întinat și nu vrea decât să asfințești, urmându-și cursul, neîntrerupt, spre alte lucruri extraordinare ce le rezervă viața.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: