un fel de anti-postare


Păcatul mândriei este primul dintre cele șapte păcate capitale.
O explicație simplă de ce cred eu că mândria nu face bine…
Duce la acea doză de ultra-încredere în sine, moment în care devenim atotștiutori și în care, pe lângă că avem întotdeauna dreptate, o și impunem celorlalți. Un fel de lider, un fel de leu fioros.
Leii fioroși însă uită să comunice cu celelalte ființe din jur, pentru că în viața de zi cu zi comunicarea înseamnă mai mult decât a rage și a da cu ghiarele sau a rosti din vârful buzelor ceva ce ne-ar zugrăvi imaginea de perfecțiune și de imaculat.
În al doilea rând, cred că duce la o dezumanizare, mai puțin exagerată totuși decât a celei lui Ghiță din Moara cu Noroc, dar în felul prin care, fiind mândru și conștient de valoarea-ți infinită, cei din jur sunt doar mici atomi nu atât de educați, inteligenți, frumoși și drepți, ci mici zerouri ignorabile.
Și dezumanizarea asta nu ne face oameni calzi.
De aceea sunt de acord cu ce spune Biblia despre păcatul acesta capital…
Și scriu asta nu ca să mă proclam pe mine deținătoarea virtuților morale perfecte, ci și să-mi amintesc mie însămi unul din elementele care m-ar putea face un om rece. Iar eu nu-mi doresc să fiu un astfel de om.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: