Am facut pace cu trecutul


Atunci cand pierzi o iubire, ai nevoie de o perioada de timp ca sa intelegi ce s-a intamplat. Este faza intai, faza crunta, faza in care carnea iti arde si sufletul ti-e pe rug si mintea e otravita de elucubratii halucinante ce se asociaza cumva cu sufletul intr-un fel de vartej ce cuprinde tot ce ai, ce te cuprinde tot. Reiei mental, pas cu pas, tot ce a fost intre voi, povestea care era magica, si derulezi ca intr-un film, cu ochi indragostit. Cauti chichita, cauti momentul in care actorii si-au dat mastile jos si au marturisit adevarul: ceva nu mai merge. Dar ochiul indragostit nu percepe adevarul, iar sufletului indragostit, trecutu-i este cel mai drag refugiu.

Si de multe ori, despartirile nu au sens.

Neintelegerile, remniscientele din trecut, superficialitatile, nepotrivirile… cuvinte crude, cuvinte pumnal pentru omul in perioada cea mai sensibila a vietii, in splendoarea culorilor pale ale paletei trairilor sufletesti, in perioada in care e el cel mai bun: indragostit.

Dar usor usor faci pace cu trecutul. Il iei si-l oferi ca ofranda sufletului tau, plangi asupra lui asemeni unei Piete de Michelangelo, sfasiata… insa de o frumusete ocrotitoare, blanda. Iar apoi e motiv de nevroza bacoviana, de nerv si de durere si de anxietate, de alungare. Vrei sa pui trecutul sa stea pe presul de afara, sa nu mai ii dai voie sa intre. Ai fost prea buna cu el, ai dat tot ce ai putut din inima ta plina de iubire, l-ai iubit chiar si cand te-a sfasiat, chiar si cand te-a pedepsit, te-a biciut, si-a infipt spinii pana la sange in carnea ta. Acum ai hotarat ca nu mai merita sa intre inauntru, in casa ta, in mintea ta. Acum nu mai e pace cu trecutul, e razboi. E un razboi al auto-conservarii, al stimei si iubirii de stine. Dar dupa furtuna va iesi si soarele, si calmul si pacea se vor instala, si anotimpurile… vei putea dansa printre ele si de unul singur, pe muzica auzita doar de tine.

Si vei face pace cu el.

Si curand, vei iesi purificat, asa cum iese materia dupa foc si ploaie.

Si vei zambi… vei zambi si vei canta si vei rade asupra lui. Mama lui de trecut, nu mai e nici dusman nici asupritor, nici patima nici chin… e doar un amic, un amic pe care, din cand in cand, vrei sa-l chemi sa mai beti ceva cald intr-o seara de Marti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: