Școala românească nu mai fabrică oameni


Singurele exemple de oameni care ni s-au dat la școală sau pe care le-am reținut constau într-o doctoriță plecată în Anglia care câștigă n * 10 000 de lire și una plecată la Bruxelles care are și ea un salariu de nșpe mii de euro. Ce lecție ne dă exemplul acesta? Să fim doctori și să ne jertfim în mod nobil viața spre a a ajuta oamenii sau să ne găsim o meserie care să ne pună în valoare calitățile? Greșit. Suntem îndemnați să facem meserii de pe urma cărora să câștigăm bani mulți.

La școală nu ni se dau exemple de oameni pasionați sau foști elevi ai liceului ce se simt împliniți sufletește sau pur și simplu de oameni cumsecade și cu bun-simț ce au făcut vreo faptă bună. De fapt, nu ni se dau exemple de oameni deloc, decât dacă cumva câștigă mii de euro. Abia atunci ei merită menționați în timpul cursurilor de clasă, ca și când valoarea unui om stă în salariul lui. Iar doi la mână, nici nu mă mai miră de ce vor atâția oameni să se facă doctori/informaticieni fără să aibă vreo pasiune, ci doar pentru că…  vor avea bani mulți.

Școla românească nu mai dă doi bani pe adevăratele valori. Lehamitea, uzura, sictirul, toate sunt surâsul ironic al celor ce ne îndrumă. Ieri s-au împlinit 164 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Ni se dictează în caiete cum că ar fi fost un geniu și că e poetul național, marele poet român, dar se vede că și lucrul acesta e făcut cu scârba și neconvingere, căci ieri nimeni dintre cei care ar fi trebuit să ne aducă aminte, sau să ofere măcar un mic omagiu acestui om, nu s-a deranjat să îi pese, să ne anunțe, sau să facă măcar ceva. De când sunt eu în liceul supranumit cel mai prestigios din județ nu s-a organizat vreun eveniment în cinstea lui Eminescu, bată-l să-l bată că e poetul nostru național, nu vreau să ajungă generația viitoare ca domnișoara ce a scris asta pe facebook:

blog

După 4 ani de liceu, ŞOC! am participat pentru întâia oară la un eveniment organizat de către un prof. dr. nou de română din liceu, eveniment ce a ieșit splendid, în cadrul căruia  s-a recitat  din Eminescu, s-a adus înaintea noastră arta, iar tinerii pe care i-a descoperit domnul profesor că au talent la scris și-au citit poeziile/eseurile. Nu ni s-a spus despre activitate, evident, iar eu, când am reușit să particip fiind invitată a unui copil ce a avut contribuție la eveniment, am fost vorbită de către un dascăl în altă clasă în contextul că „Ce să mai căutăm și eu la chestia cu Eminescu ăla, ce porcărie o mai fi și aia”.

În şcoala românească valorile nu sunt apreciate pentru că pe lângă educaţia  (lipsă), mai vin de mână şi mândria şi invidia. Astea 3 împiedică omul să recunoască că ŞI ALTCINEVA în afară de propria lor persoană mai există în această galaxie şi e capabil să facă ceva bun şi frumos.

Câți dintre voi ați fost îndemnați la liceu să scrieți poezii sau compuneri? Dacă v-au citit profesorii compunerile și au remarcat că aveți un limbaj altfel, mai bogat, pentru că se vede că citiți și aveți un anume talent, v-au și lăudat pentru asta? V-a încurajat cineva?  A căutat cineva talentul vostru, a încercat cineva să vă pună în valoare vreo calitate? Cărţi vi s-au recomandat, în afară de bibliografia de BAC, doar pentru suflet?

Câţi dintre voi aţi primit exemple de comportare morală și de conduită exemplară la şcoală? Dar mitocănia românească, să moară capra vecinului şi să vorbim pe la spate pă alţii pentru că avem autoritate şi să ne ridicăm în slăvi pe noi înşine aţi întâlnit?

Rolul şcolii e acela de a forma elevii. Şcoala românească se ocupă însă cu îndârjire în a oferi informaţii şi deloc în a forma elevul, ca om.

Excepţiile există, şi ţine-i Dumnezeu pe profesorii extraordinari pe care i-am întâlnit. Sunt atât de puţini! Ei sunt acei oameni care, pe lângă rolul de pedagog pe care şi-l făceau cu un talent real (ce a reieşit, până la urmă, şi din rezultatele pe care le-au obţinut), aveau caracter. Un suflet bun, un om cald, sincer, curat, pasionat, drept, civilizat, modest, netrufaş, un om adevărat.

Acestea sunt valorile care ar trebui să ni se înfăţişeze, întrupate în cei ce ne îndrumă.

Arta nu mai contează la liceu iar orele trebuie scoase, să fie cât mai puţine. Orele de muzică sau desen sau filozofie, care după părerea mea, ar trebui să fie printre cele mai importante, sunt privite cu dispreţ ca atunci când priveşti un lucru neînsemnat, scârbavnic, „la ce mai trebuie şi asta”, „pierdere de vreme”. Fraţilor, dacă omenirea dispreţuieşte arta, pictura, muzica, filozofia, înseamnă că omenirea asta nu mai are nimic sfânt în ea, iar etalonul ei s-a coborât mult prea jos, la un nivel în care noi suntem scufundaţi în mocirla mediocrităţii. Dar lasă, avem 10 pe linie la alte materii considerate importante (chiar dacă nu ştim nimic după 1 săptămână de la test). Şcoala româneasca este cea mai tare, românii sunt cei mai dăştepţi dă pă glob (nu aşa ne considerăm, oare?). De fapt nu e chiar aşa.

Un copil ar trebui să iasă din şcoală (nu de alta dar ne ocupă 50% din zi) om. Nu un robot, nu un reproducător de informaţii, nu un om ce are handicapuri grave în materie de cultură generală şi artă, ci o persoană ce a primit educaţie. Un om.

12 păreri la “Școala românească nu mai fabrică oameni

  1. Nu vreau să se interpreteze greşit ceea ce urmează să scriu. Mă simt extrem de norocoasă că şcoala la care sunt mi-a oferit o adevărată educaţie de om, iar profesorii chiar au descoperit şi cultivat talente şi ne-au recomandat cărţi care să ne ajute în dezvoltarea noastră ca oameni.
    Asimov scria în „Fundaţia” despre acel viitor sumbru, fără cultură, iar lucrurile pe care le scrii (pictura şi muzica devin derizorii) îmi dovedesc ceea ce am încercat să neg: ne apropiem de viziunea lui Asimov despre viitor. Sunt lucruri care îmi provoacă greaţă, dar pe care noi trebuie să le schimbăm, cu sau fără greaţă. Să le schimbăm în bine.

    Ana.

    Apreciază

  2. Sa sti ca ai dreptate avand in vedere ca in ziua de azi scoliile din Romania pun accent pe teorie dar din pacate cantitatea de materie care este predata nu este la fel cu cea cu care ramane elevul in minte si parerea mea sincera e ca asta este o pierdere de timp, ce rost are sa ti-se dicteze ceva (care oricum gasesti in manualul primit/cumparat) daca nu iti este explicat foarte bine incat sa intelegi perfect si sa reti sau in cazul materiilor practice (chimie ,fizica,info etc) efectuarea unui experiment care demonstreaza ceea ce ai citit.. oricum nu poti tine minte _toate_ materiile pe derost si ce rost au daca nu le sti aplica. Eu am avut privilegiul sa vad cum e invatamantul in alte tari si pot spune cu siguranta ca este mai usor de retinut si nu exista( aproape deloc) stres, acolo se practicau alte metode care au ca scop formarea persoanei ca om ,nu doar ca un robot care iti poate spune n teori (si in majoritatea cazurilor nu are multa experienta practica daca aceea materie este una aplicabila in realitate)..
    Exista foarte multe persoane care au realizat acest fapt dar din pacate nu se iau masuri pentru a schimba ceva…

    Apreciază

  3. De acord cu tot ce ai scris, dar trebuie sa sustin urmatorul lucru. Sunt destule personaje in lume care au incheiat socoteala cu scoala la un moment dat sau altul si au ajuns sa fondeze companii de miliarde de dolari sau au ajuns sa educe altii oameni mai presus decat ei, cel putin pe scara „am cu 10 ani de scoala mai multi decat tine”. Exista multe persoane ce au goluri imense cand vine vorba de arta sau literatura sau muzica sau tehnologie, sanatate si asa mai departe, insa persoanele respective stiu sa faca un singur luru si il fac extraordinar de bine. Ce-i drept, ar fi frumosca scoala sa produca oameni, dar lucrul asta nu se mai intampla de mult sau se intampla dar rare ori culegi ce ai semanat.

    Apreciază

  4. Da-ti foc. Asa te crezi de interesanta si de desteapta. Oricine ar putea scrie ce scrii tu, Oricine ar putea face ce faci tu. Chiar nu esti interesanta. Scrii despre unele lucruri de parca tu ai fi artista artistelor, pe cand esti o fetita mica pierduta intr-o lume mare.

    Apreciază

  5. Nu este complet gresit ce ai scris, dar este evident eronat. Daca tu ai trecut prin acel liceu degeaba, nu este vina liceului. Daca tu nu ai invatat nimic despre eminescu, nu inseamna ca nu ai de la cine invata – ma refer aici la dascali. Daca tu ai retinut doar povesti despre fosti elevi ce au facut bani inseamna ca asta ai vrut sa retii, nu ca doar asta ti-a fost prezentat.
    SI in final si daca tot ce ai fi scris ar fi fost adevarat, asta nu inseamna ca toata scoala romaneasca este astfel.

    Apreciază

    • Evident ca nu am vrut sa generalizez, nici nu as putea, avand in vedere ca experienta mea se rezuma la liceu si scoala generala. Insa ce am scris nu e eronat si aici iti dau un singur argument pe care m-am bazat: scoala mea generala vs liceu. Da, sa ne referim tot la Eminescu. In Scoala generala mereu de ziua lui simteai izul de sarbatoare, la liceu absolut deloc. Spun experienta prin care am trait eu, nu poti sa insinuezi ca e gresit doar pentru ca la nivel ideatic lucrurile stau altfel sau pt ca pt tine au stat altfel. In al doilea rand, Eminescu, odineoara, a renuntat la scoala, considerand ca e mai folositor sa studieze de unul singur…
      Problemele astea exista de mult. eu le vad ca pe niste probleme, acum fiecare dupa felul lui propriu de a fi…

      Apreciază

  6. Alexandra,

    Îţi apreciez majoritatea articolelor, unele pentru optimismul lor, altele pentru realism. Acesta este pentru realism. Şi nu, nu cred că este eronat cum spunea cineva mai sus, asta este realitatea, desigur cu menţionarea că atunci când se face referire la profesori, nu se face la toţi ci la aceia cu care ne-am „întâlnit” la ore, în viaţă, fie generală, fie liceu sau facultate. Am fost o perioadă la acel liceu şi cunosc situaţia, deci nu se exagerează cu nimic în articolul de faţă.
    Eu cred că vei ajunge la o asemenea stare de dezgust faţă de ce se întâmplă în jur încât nu-ţi va mai păsa şi nici nu te va mai afecta ce zic sau ce fac sau ce nu fac cei din jurul tău şi vei face ceea ce simţi tu, pentru cultura ta, pentru sufletul tău, din aceasta cauză starea respectivă nu este nocivă.
    Referitor la acel dascăl care a vorbit despre tine, sunt 99% sigură că nu era un profesor de română, ştiu, chiar şi fiind de altă materie, nu are vreo scuză pentru felul în care s-a exprimat, dar în general există o rivalitate UNEORI şi la UNII (ca să nu se creadă că generalizez) între materiile pe care le predă fiecare, iar dacă nu e acea rivalitate atunci e ideea că materia Z este mai presus decât materia K.
    Ceea ce ţi-aş recomanda, fără vreo intenţie rea, este să revizuieşti puţin articolul, fiindcă pe undeva sunt mici greşeli din punct de vedere al exprimării din cauza scrisului în grabă şi nu merită să le dai motive gratuite celor care cred că şi-au găsit „menirea”, aceea de a critica.

    Toate cele bune,
    Maria.

    Apreciază

  7. Pleci de la o premiza gresita: Rolul şcolii e acela de a forma elevii.

    Asta este minciuna spusa elevilor, parintilor, pentru ca sa taca din gura si sa continue sa frecventeze centrele de indoctrinare ale statului.

    Apreciază

      • Nu, numai cine a fost indoctrinat de stat pleaca de la aceasta premisa. Statul vrea sa te faca sa crezi ca daca nu primesti „educatie” de la stat vei ramine analfabeta. Statul ne conditioneaza sa gindim ca el detine cheile cunostintelor si numai statul te poate invata ceva.

        Asa ca am descoperit ca nu este adevarat, statul te vrea umil, servil si sa faci tot ce-ti va spune fara sa comentezi. Homeschooling este iesirea de sub autoritatea statului in ce priveste educatia. Parintele decide ce invata copiii sai, ce materiale foloseste si ce standard se urmeaza. Statul nu are nimic de spus.

        Apreciază

  8. Pingback: “Școala românească nu mai fabrică oameni”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: