gust ciudat


E foarte greu să îmi placă un om. Nu pentru că sunt eu o zeiţă şi lumea trebuie să facă eforturi să se ridice la piedestalul meu. Cred că nimeni nu e cu adevărat bun (Doamne iartă-mă, doar Iisus a fost bun, restul suntem buni doar în ce situaţii ne convin). Dar nu caut doar pe cei buni, asta să fie înţeles, ci de cele mai multe ori pe cei ce nu par buni, ce nu încearcă să atingă statutul ăsta aruncându-mi-l mie cu opulenţă în faţă. Că e fake. Mă leg deseori de atitudinea transpusă în tonul vocii. Detectez cele mai vagi modificări ale privirii (acea fracţiune de secundă când cineva îşi ia răgaz înainte de a-şi pune iar masca). Analizez mult comportamentul, mai ales cel pe termen lung.

Toţi oamenii sunt drăguţi şi de treabă la început, absolut toţi. Când cunoaştem pe cineva nou, parcă tot arsenalul nostru de comportament cool, tot şarmul, calităţile, ni le scoatem şi folosim. Suntem atenţi să nu jignim, să nu trădăm părerea noastră adevărată despre cineva, poate-poate ne adăugăm încă o persoană la lista de admiratori. Ce om de treabă îi X.

Ştii tu omul ăla foarte pozitiv şi zâmbăreţ pe care toată lumea îl adoră pt că e o persoană foarte bună? Eu, deşi cu întârziere, poate, ţin minte ce mi-a spus o dată, un lucru poate banal, dar care în mintea mea relevă că nu face decât să îşi poarte cu mândrie aparenţa de persoană bună, şi nu îmi mai place niciodată de acel cineva. Ştii omul acela care credeai că îţi este foarte apropiat? Eu observ în jurul mai cui dă din coadă, şi s-ar putea să nu îmi placă. Şi să consider că e ori trădare, ori are gusturi foarte proaste cu care nu vreau să mă afiliez, şi nu mai pot nici să vorbesc cu el. Recunosc, poate e greşit ce fac, dar sunt ca un detectiv ce judecă tot şi suferă referitor la aieste lucruri, la aceste relevări. Dar nu pot să le ignor, să trăiesc cu ele. Scot greu oamenii din viaţa mea, dar aproape iremediabil.

Acesta e gustul ciudat ce mi s-a dezvoltat.

Îmi plac oamenii cu defecte, şi mai ales dacă şi le acceptă şi nu încearcă să disimuleze realitatea în nici un fel. Îmi plac, sunt puţini, dar cred că îmi plac cu adevărat. Am văzut miercuri nişte frunze într-un copacul din pădure, şi m-am uitat sus şi le bătea soarele şi străluceau în verde închis, deschis, şi galben, aşa ca smaraldele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: